Ce face Irina Fodor chiar înainte de a pleca în Asia Express

Ce face Irina Fodor chiar înainte de a pleca în Asia Express
Publicat: 04/03/2024, 15:06

Irina Fodor prezintă emisiunea Asia Express de ani buni deja și deși s-a obișnuit cu plecarea care durează câteva săptămâni bune, tot are emoții atunci când își face bagajul, mai ales că are limită de greutate. 

Mai mult, pentru că știe că va lipsi de acasă ceva vreme, Irina Fodor vrea să facă mereu curățenie generală înainte.

”Am acest prost obicei (n.r. de a face curățenie generală). Nu știu la ce mă ajută, pentru că este clar că această curățenie generală nu va ține două luni, până când mă întorc de acolo, dar cred că pentru mine e un pic terapeutic. Faptul că las lucrurile așa cum sunt, în ordine acasă, mă ajută să plec mai împăcată și cred că i-am lăsat în regulă. Așa funcționează”, a declarat Irina Fodor.

Bagajul, a adevărată problemă

Deși Irina Fodor a participat la mai multe sezoane de Asia Express, însă are probleme cu pregătirea bagajului, mai ales pentru faptul că trebuie să se încadreze în limita de 20 de kilograme. Și cum două luni nu sunt deloc puține, are nevoie de numeroase lucruri și e destul de dificil să se încadreze în greutatea respectivă.

”Problema este că nu pot să depășesc 20 de kilograme la bagaj. Asta este o problemă. Știu că pare mult, dar este puțin pentru două luni. Eu mi-am cântărit trusa de îngrijire personală. Doar această trusă, care nu sunt convinsă că îmi va ajunge până la final, căci nu pot nu exagerez cu ele, cântărește cinci kilograme, deci practic mi-au mai rămas 15 kilograme”, a mai spus Irina Fodor.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×